Prognoze privind reciclarea ambalajelor in anul 2017

0

Reciclarea deseurilor de ambalaje

Initiativa de dialog si consultari privind managementul deseurilor din aceasta vara, a Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, din nefericire, nu s-a materializat cu nici un rezultat concret in imbunatatirea cadrului juridic, privind reciclarea deseurilor de ambalaje.

De asemenea aceasta nu a generat nici un impact semnificativ in performanta colectarii deseurilor de ambalaje.

Mai mult decat atat, lipsa normelor de aplicare la prevederile legislative recent adoptate, a generat si mai multa confuzie in randul producatorilor si importatorilor de produse ambalate.

Astazi, piata este „inundata” de tot felul de oferte/propuneri de indeplinire a obligatiilor de reciclare a ambalajelor (una mai fantezista ca alta), oferte pe care majoritatea agentilor economici nu le pot evalua in mod corect, deoarece nu detin competentele adecvate pentru analizarea acestora.

Propunerea legislativa absurda (inconstienta!) de diminuare a taxei pe ambalaje de la 2 lei/kg pana la 0,3 lei/kg (Legea 420/2016)  demonstreaza inca o data lipsa unei abordari strategice privind activitatea de reciclare a deseurilor de ambalaje in Romania.

In contextul in care deseurile de ambalaje generate in gospodariile populatiei reprezinta 55-60% din total ambalajului introdus pe piata nationala, iar colectarea acestora nu a inregistrat vreun progres semnificativ, in anul 2017 indeplinirea obligatiilor de reciclare de catre producatorii si importatorii de produse ambalate se va realiza doar printr-un cumul de solutii: transfer de responsabilitate, solutii individuale de reciclare si plata  taxei la Administratia Fondului pentru Mediu (pentru obiectivele neindeplinite).

Fiecare din solutiile mentionate prezinta o serie de avantaje si dezavantaje pentru producatorii si importatorii de produse ambalate,  aspecte pe care le vom detalia mai jos: 

 AVANTAJE TRANSER DE RESPONSABILITATE

Responsabilitatea pentru reciclarea deseurilor de ambalaje raportate de catre producatori revine organizatiei de transfer;

Organizatiile de transfer detin resursele si competentele necesare derularii procesului la nivel national si raportarii datelor in timp util;

Peste 80% din valoarea tarifelor practicate de catre organizatiile de transfer sunt destinate stimularii financiare a colectarii deseurilor de ambalaje.

 DEZAVANTAJE

Vulnerabilitatea organizatiilor de transfer de responsabilitate  la comportamentul speculativ al „jucatorilor” care detin pozitii competitive (sau de monopol) pe lantul de aprovizionare.

Diminuarea capacitatii organizatiilor de transfer in a prelua responsabilitatea pentru un numar mare de agenti econommici. Cu exceptia organizatiilor de transfer de responsabillitate care, prin firme afiliate, au dezvoltat integrari pe verticala (producator-OTR-colector-reciclator) toate celelalte organizatii de transfer au un acces limitat la deseul de ambalaj. O parte dintre agentii economici vor fi  in imposibilitatea de a accesa un contract de transfer de responsabilitate in anul 2017.


 AVANTAJE RECICLARE INDIVIDUALA

Costurile de reciclare vor fi rezultatul unui proces de negociere, vor fi predictibile si stabilite in contracte ferme;

Dezvoltarea solutiilor individuale in cadrul unor parteneriate si aliante strategice pe termen lung pot contribui la cresterea performantei in colectarea deseurilor de ambalaje.

DEZAVANTAJE

Responsabilitatea pentru reciclarea deseurilor de ambalaje raportate ramane in sarcina producatorilor si importatorilor;

Cadrul juridic deficitar si inconsecventa autorizatiilor de colectare si reciclare emise la nivel national, pot genera interpretari eronate si implicit penalizarea producatorilor si importatorilor.

Lipsa resurselor si competentelor necesare dezvoltarii unor solutii individuale (companii medii si mici);

Acuratetea datelor raportate. Raportarile intarziate si incomplete genereaza dificultati in raportarile catre autoritatile statului (rectificative);

Solutiile speculative de brokeraj online nu contin o asumare de responsabilitati.


AVANTAJE

Asigura asa-zisa “indeplinire a obligatiilor de reciclare” pentru agentii economici care nu pot accesa transferul de responsabilitate si nici nu detin resurse si competente pentru dezvoltarea unor solutii individuale.

DEZAVANTAJE

Plata taxei la Administratia Fondului pentru Mediu incurajeaza comportamentul speculativ pe lantul de aprovizionare si nu reprezinta activitatea de reciclare prorpiu-zisa.

Daca propunerea de diminuare a taxei la 0,3 lei/kg era o propunere aberanta, valoarea actuala a taxei, 2 lei/kg, este o valoare prohibitiva fara nici o nota de fundamentare economica (vezi legislatie Sept-Aug. 2008). Pentru anumite tipuri de materiale valoarea taxei este aproape de doua ori mai mare decat vaolarea de achizitie efectiva a unei tone de deseu de ambalaj din acel tip de material.

Tendinta de egalizare a tarifelor OTR cu taxa la Administratia Fondului pentru Mediu, va determina insa ca o parte din agentii economici, (cei care nu pot accesa un contract de transfer de responsabilitate) sa internalizeze taxa in pretul produsului si sa considere plata taxei ca o indeplinire a obligatiei de reciclare.

Grav insa este insa faptul ca taxele colectate au o cu totul alta destinatie (Rabla Clasic si Rabla Plus) si nu se intorc in activitatea de colectare si reciclare a deseurilor de ambalaje. Prin acest comportanent Administratia Fondului pentru Mediu devine la randul ei responsabila pentru neindeplinirea obligatiilor de reciclare ale Romaniei.


CONCLUZII

In mod evident stabilirea unei strategii optime de indeplinire a obligatiilor de reciclare a deseurilor de ambalaje este o sarcina extrem de dificila pentru fiecare producator sau importator care activeaza pe piata nationala.

Multi dintre acestia vor fi nevoiti sa apeleze la consultanti, strategi sau specialisti in domeniu pentru:

  • Evaluarea aspectelor de reglementare (actuale si viitoare) precum si a altor cerinte legale;
  • Identificarea unor scenarii probabile si aplicabilitatea acestora;
  • Analizarea scenariilor identificate si implicatiile acestora in functie de cost-beneficiu, riscuri si cerinte, probabilitate si impact.

Recentele demersuri de modificare a modelului economic de indeplinire a obligatiilor de reciclare, demersuri initiate de catre reprezentanti ai industriei si anumite asociatii de profil, ne dau speranta ca, in anul 2018, Romania va avea un nou mdel economic de reciclare a deseurilor de ambalaje, mult mai realist, mai performant si echitabil pentru toti cei care au responsabilitati in activitatea de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje.

Pana atunci insa, anul 2017 se anunta un an extrem de dificil pentru toti producatorii si importatorii de produse ambalate.

Despre autor:

Marius BrinzeaMarius Brinzea  detine o experienta manageriala de peste 20 de ani, este absolvent al Programului Executiv „Competitive Strategy” in cadrul INSEAD, a activat in pozitii manageriale atat in Romania cat si in strainatate asigurand consultanta  si implicadu-se intr-o serie de proiecte in Europa, SUA si America de Sud.

Share.

Leave A Reply